Elev prins cu telefonul la Evaluarea Națională 2021, după ce a primit un mesaj Ro-Alert

Elev prins cu telefonul la Evaluarea Națională 2021, după ce a primit un mesaj Ro-Alert
Elev prins cu telefonul în timpul evaluării / Sursă Foto: Gândul
Publicat: 25/06/2021, 09:17

Unul dintre cei trei elevi care au fost eliminați joi de la proba de Matematică a Evaluării Naționale a primit mesaj Ro-Alert și astfel a fost prins că deține un telefon pe durata examenului.

Reprezentanții Ministerului Educației au transmis că toți cei trei elevi prinși fraudând examenul de Matematică al Evaluării Naționale au intrat cu telefonul în sala de clasă.

Elevii eliminați au primit nota 1

Unul dintre cei trei a primit mesaj RoAlert în timpul examenului. La cea de-a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2021) au fost prezenți 123.250 de candidați (93,95%). Au absentat de la această probă 7.926 de candidați, anunță Ministerul Educației, potrivit Mediafax.

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) va avea loc vineri și sunt așteptați să participe cei peste 8.000 de elevi înscriși. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Evaluare Națională 2021. Peste 8.000 de elevi susțin ultima probă, la Limba și literatura maternă

Elevii minorităţilor naţionale susțin, vineri, proba scrisă la Limba și literatura maternă de la Evaluarea Națională 2021.

La Evaluarea Națională din iunie 2021 s-au înscris 131.177 dintre cei peste 147.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, cu aproape 40.000 mai puțini față de examenul din 2020. Peste 90% dintre cei înscriși s-au prezentat la testele de la Limba și literatura română și Matematică.

Ultima probă a examenului din iunie 2021 va fi susținută doar de aproximativ 8.000 de elevi, din școlile cu predare în limba maternă, care vor da teste la maghiară, germană, croată, italiană, rromani, sârbă, slovacă sau ucraineană.

Primele rezultate la Evaluarea Naţională vor fi afişate pe 29 iunie, iar contestaţiile vor putea fi depuse pe data de 30 iunie.

Subiectele și baremul vor fi publicate pe subiecte.edu.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×